Barajul Leșu: Moștenirea uitată a lui Ceaușescu revine în atenție
Barajul Leșu, un colos din piatră al anilor ’70, a fost cândva mândria tehnologică a României lui Ceaușescu. Ridicat în Valea Iadului, acest proiect a transformat hidrotehnica românească într-o premieră națională, deviind râul printr-un tunel subteran pentru a susține construcția. Dar gloria acestui monument a fost umbrită de timpul care a trecut, iar povestea sa a atins culmi amare în 2015, când barajul a fost golit din cauza infiltrațiilor, devenind un pericol public. De la lipsa fondurilor până la indiferența autorităților, barajul a fost lăsat să se degradeze timp de un deceniu.
Decizia de reabilitare, în sfârșit luată
După ani în care acest simbol al ingineriei a fost uitat, Administrația Bazinală de Apă Crișuri a făcut în sfârșit un pas înainte. Din luna mai anul acesta, lucrările pentru modernizarea și securizarea barajului vor începe, într-un proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Valoarea totală? Aproape 99 de milioane de lei. În sfârșit, infrastructura României arată o urmă de speranță și determinare, însă întrebarea rămâne: de ce a trebuit să treacă un deceniu pentru acest moment?
Intervenții tehnice esențiale
Lucrările planificate includ reparații critice ale zonelor afectate, aplicarea unei folii speciale împotriva infiltrațiilor, modernizarea sistemelor tehnice de control și alarmare, refacerea drumurilor și instalarea insulelor plutitoare pentru colectarea deșeurilor. Mai mult, vor fi asigurate condiții îmbunătățite pentru viața acvatică, o inițiativă care pare să îmbine utilul cu sustenabilitatea. Deși acest proiect promite mult, rămâne de văzut dacă vor fi respectate termenele stabilite – mai 2025 – iunie 2026, dată fiind reputația lentă a unor administrații locale.
Un simbol controversat al trecutului
Construit ca simbol al inovației tehnologice a regimului comunist, barajul Leșu a fost inaugurat în 1973, fiind primul astfel de proiect realizat exclusiv din piatră. Însă, la patru decenii de existență, devenise o rușine națională, adăugată pe lista nesfârșită de infrastructuri ignorate. Este ironic cum o construcție care a necesitat devierea unui întreg râu a fost lăsată de izbeliște într-o perioadă atât de lungă, doar pentru a deveni subiect uluitor de incompetență birocratică.
Un deceniu pierdut pentru un viitor incert
Pásztor Sándor, directorul A.B.A. Crișuri, a mulțumit public echipei sale și susținătorilor politici pentru acest progres întârziat. Dar ce preț plătește comunitatea locală pentru acești 10 ani de stagnare? Viețile și mediul din jurul acestui colț de natură au fost grav afectate, iar acum reparațiile vin mai degrabă sub semnul necesității decât al meritelor. Poate că e timpul să întrebăm de ce în România un astfel de simbol trebuie să atingă pragul ruinei înainte ca cineva să reacționeze.
