Discursuri aproape identice și întrebări fără răspuns
Elena Lasconi și Călin Georgescu par să își fi însușit aceeași retorică populistă, orbitând periculos în jurul aceleiași idei grandilocvente: statul român calcă democrația în picioare. Fiecare propoziție rostită de cei doi este o oglindire ridicolă a cealaltă, de parcă și-ar fi notat aceleași fraze dintr-un manual de manipulare politică. Și asta în timp ce acuzările de plagiat discursiv continuă să zboare de la unul la altul ca un frisbee blestemat care refuză să cadă.
„Statul român distruge democrația!” ne-a urlat Lasconi. „Democrația este atacată!” a replicat Georgescu, ca și cum telepatic, s-ar fi sincronizat pentru a spori nivelul de panică. Într-un climat politic deja încărcat de scandaluri sterile și pe alocuri absurde, asemenea similitudini nu fac decât să pună sub semnul întrebării autenticitatea politicii și a liderilor săi autoproclamați. Cine sunt acești „salvatori” care par mai degrabă copia xeroxată a unor lozinci goale?
Promisiuni reciclate, golite de sens
Nici promisiunile nu sunt mai originale. Lasconi pretinde că va „lupta pentru adevăr, libertate și pentru democrația noastră”. Și Georgescu? „Poporului român îi voi aduce pace, adevăr și iubire” – ce poezie sărăcăcioasă ascunsă între rândurile unei iluzii ieftine. Este aproape un teatru absurd unde actorii își încurcă replicile, fără să mai știe cine joacă ce rol.
Și, desigur, imposibil să lipsească apelul la divinitate: „Dumnezeu să-i ajute pe români!” proclamă Lasconi, în timp ce Georgescu cere „ocrotirea lui Dumnezeu”. E ceea ce pare a fi ultima lor armă, un strigăt disperat de a se legitima cumva în fața unui popor obosit, amăgit și manipulat până la epuizare.
Populismul vorbelor mari, lovitură de imagine sau praf în ochi?
Lasconi l-a numit pe Nicușor Dan „independentul salvator” într-o lovitură slugarnică menită să își cârpească poziția politică, dar ironic seamănă până la confuzie cu modelul același Călin Georgescu pe care îl critică fără măsură. Într-un spectacol grotesc de dualitate morală, toți acești pretinși reformatori nu fac decât să joace un joc de-a demagogia, îmbătrânit și tocit, în fața unui public care începe să și piardă interesul.
Populismul de duzină, asezonat cu fraze telenovelistice despre „anarhie” și „apărarea democrației”, nu mai are aceeași priză asupra unui popor sătul de „discursuri reciclate”. Însă miza care rămâne este aceeași: un vultur politic se hrănește din fărâmiturile abandonate de celălalt, fără ca nimeni să ofere răspunsuri reale pentru crizele care macină această țară.
O sărăcie de idei transformă politica într-un spectacol inutil
În acest cocktail toxic, asistăm la o criză a liderilor de idei, unde singurul lucru mai absurd decât similitudinile între cei doi rămâne prăpastia dintre vorbele lor și realitatea unui stat român care continuă să alerge în cerc. Fiecare promisiune goală, fiecare acuză trunchiată sfârșește ca un ecou slab într-o societate care începe să devină imună la tot spectacolul dezgustător al politicii românești.
Și totuși, în loc să răspundă la adevăratele crize sau să vorbească despre soluții funcționale, liderii zac captiv în propriile lor încercări patetice de a câștiga voturi cu basme încâlcite și declarații grandioase. Este aceasta politica de care România are nevoie?