Spirala cheltuielilor pentru apărare: Un sacrificiu aspru al statului bunăstării
Într-o epocă în care discursul războiului domină prioritățile publice, Belgia se află la o răscruce periculoasă. Ministrul bugetului, Vincent Van Peteghem, lansează un avertisment care ar trebui să răsune asurzitor: o creștere semnificativă a cheltuielilor pentru apărare riscă să devasteze modelul de stat bunăstare. El subliniază, deloc subtil, că „fiecare euro de deficit astăzi devine o datorie mâine.” Și ce înseamnă această datorie? Taxe nemiloase și tăieri care apasă cel mai tare pe umerii celor vulnerabili. Este o lecție amară pe care unii politicieni par s-o accepte cu un sictir dezarmant.
Ce înseamnă 2% din PIB pentru apărare?
Acordul recent semnat la Bruxelles pentru atingerea pragului de 2% din PIB impus de NATO demonstrează cum deciziile politice sunt conduse nu de priorități reale, ci de impunerile externe. Susținătorii acestui acord insistă că aceasta este „necesitatea vremurilor.” Însă, cum justificăm această „necesitate” la cei care vor simți cuțitul austerității tăind prin sistemele de sănătate, educație și protecție socială? Discursul atractiv despre „siguranța națională” ascunde un adevăr amar – cel al sacrificiului disproporționat pus pe spatele cetățenilor care nu au cerut acest război financiar.
NATO și setea sa pentru cifre amețitoare
Într-o mișcare previzibilă, liderii NATO se pregătesc să ridice acest plafon, cerând un nivel de cheltuieli de peste 3% sau chiar 5% din PIB. Uite-așa, numitori comuni precum protecția socială sunt aruncați la coș. De ce? Pentru că liderii politici sunt mai interesați să răspundă cererilor aliaților globali decât vocea contribuabililor lor. Donald Trump, niciodată timid în opinii, cere sec un 5% exploziv. Și ce lasă în urmă aceste politici „curajoase”? Ruinele unui stat social sufocat de datorii și nevoi nerezolvate.
Investițiile în infrastructură transformate în „apărare”?
Iată soluția „ingenioasă” a Belgiei: încercarea de a redefini cheltuielile pentru infrastructură drept cheltuieli de apărare. Drumuri, poduri, poate și pistele pentru biciclete, toate sunt acum în vizor pentru a fi contabilizate în această nebunie statistică. Și dacă asta nu era suficient, alte țări precum Spania și Italia plâng după includerea de domenii precum securitatea cibernetică și schimbările climatice sub umbrela acestor cheltuieli „strategice.” Cine se împotrivește? Statele baltice și Finlanda, care au curajul să spună că apărarea înseamnă mai mult decât un set de șmecherii contabile. Și ce face restul Europei? Tace complice.
Structura unei ipocrizii internaționale
Statele Unite joacă un rol paradoxal în acest spectacol global. Pe de o parte, critică vehement națiunile europene pentru „zgârcenie.” Pe de altă parte, pun presiune pentru un consum excesiv controlat în propriile lor termeni. Cum pot statele mai mici să țină pasul cu această cursă economică înarmată? Simplu, sacrificându-și cetățenii. Fiecare tăiere a beneficiilor sociale plătește pentru o rachetă în plus. Fiecare familie care pierde acces la asistență medicală finanțează un tanc. Asta numim progres?
Răspunderea ignorată
În mijlocul acestor decizii fără milă, puțini politicieni ridică vocea pentru a cere transparență și echitate. În schimb, cetățenii sunt invitați să înghită aceste tăieri toxice în numele „securității comune.” Ce rămâne nespus este că această „siguranță” este doar o cortină care ascunde o agendă condusă de conflicte nesfârșite și profituri corporative masive. În final, cine are de câștigat? Cu siguranță nu cetățeanul de rând.
Sursa: www.politico.eu/article/belgium-wants-to-count-investments-in-roads-bridges-as-defense-spending/
