Un test acid asupra diplomației verzi pe fundalul haosului global
Ce face lumea când planeta se destramă sub ochii noștri? Exact. Se ceartă pe cine să scoată banii pentru a salva ce a mai rămas. Pasionant spectacol zilele acestea la Roma, unde țările bogate și cele sărace își „măsoară ecologiile” la summitul pentru biodiversitate. În fundal, un peisaj diplomatic fracturat și, colac peste pupăză, o administrație americană anti-mediu care face câteva partide de golf în loc să se aplece asupra problemei.
Columbia a găzduit anterior runda COP16, care s-a închis într-un eșec spectaculos, fără niciun acord privind finanțarea. Acum la Roma, istoria pare să se repete – dar, hei, cine mai crede în lecțiile istoriei? Cu un Donald Trump care flutură drapelul fricii față de multilateralism, discuțiile din acest an sunt pe cale să devină un alt episod din manualul „Cum să nu rezolvăm nimic”.
De ce nu e loc de pace între nord și sud?
Distanța dintre țările bogate și cele sărace nu mai poate fi măsurată doar în buzunare pline și buzunare goale. Este o prăpastie morală. Țările sărace cer de ani de zile un fond unic global dedicat finanțării conservării biodiversității, dar națiunile bogate spun „nu, mulțumim”, arătând spre companii private să rezolve lucrurile. Ca și cum marile corporații ar avea vreo reputație de salvatori ai naturii!
Conflictul s-a intensificat ultima oară în Cali, când președintele conferinței, Susana Muhamad, a propus un compromis care a reușit doar să amplifice impasul. E uimitor cât de bine poți polariza o situație deja polarizată, dar liderii mondiali reușesc să facă asta cu un profesionalism de invidiat.
Ați mai văzut un discurs optimistic în fața unui dezastru iminent?
Mulți dintre participanți la Roma încă sclipesc de optimism. „Chiar și pe acest teren diplomatic fracturat, încă putem ajunge la un acord pe lucruri fundamentale”, a afirmat Muhamad. Între timp, lumii îi lipsește doar titlul oficial de „criză globală perpetuă”. Raport după raport, oficiali ONU avertizează că crizele de biodiversitate și climă se înrăutățesc într-un ritm halucinant. Nu este loc de întors – dar când a fost ultima dată când politicienii lumii au luat „locul de întors” în serios?
În tabăra scepticilor, Agnès Hallosserie, din cadrul Institutului pentru Dezvoltare Durabilă, se întreabă cât de subțire poate fi firul multilateralismului înainte să crape. Implicarea lipsită de entuziasm a administrației americane doar accelerează declinul. SUA, un contribuabil major prin programe ca USAID, pare să-și fi luat mingea și să fi plecat acasă în momentul în care lucrurile au devenit dificile.
De ce banii sunt mereu problema?
În centrul disputei stă eterna „gaură” de 700 miliarde de dolari în finanțarea protecției naturii. Fără acești bani, restul este doar poezie politică. „Putem avea toate angajamentele din lume, dar fără bani, nu facem nimic mai mult decât să vorbim,” avertizează Brian O’Donnell de la Campania pentru Natură.
Până acum, încercările de a aduce părțile la masă au fost cel puțin jalnice. Reluarea propunerilor respinse anterior, adăugând doar câteva ajustări cosmetice, nu a făcut decât să irite atât țările bogate, cât și cele sărace. Întrebat despre acest lucru, un oficial francez a oferit o lecție simplă, dar sfidătoare: „Nu poți face o prăjitură diferită folosind aceeași rețetă respinsă.”
Un compromis care poate duce nicăieri
Noul compromis propus de Președinția COP16 prevede crearea unui instrument financiar global până în 2030, dar doar după ce actualele mecanisme vor fi „revizuite” și „îmbunătățite”. Pare mai mult o strategie de amânare decât o soluție concretă. În plus, nimeni nu crede că acest lucru va netezi în mod spectaculos diferențele dintre națiuni.
Rămâne de văzut dacă această așa-zisă flexibilitate va aduce vreun rezultat în discuțiile din această săptămână. Însă cu obstacole majore la fiecare pas, șansele ca liderii mondiali să fie pe aceeași pagină par să navigheze undeva între scepticism și resemnare totală.
Aceasta este realitatea sumbră a diplomației verzi în anul de grație 2025. Încă o rundă de cuvinte goale, pe fundalul unei lumi în colaps.
