Controversa Porților de Fier: decizii fără noimă, consecințe catastrofale
Este aproape inaccesibil de înțeles cum, în plină criză hidrologică, Victor Ponta, la acea vreme premier, ar fi putut emite un ordin de deschidere a Porților de Fier fără ca debitul Dunării să fi justificat acest gest. Și totuși, am ajuns în situația în care declarații șocante fac valuri, dezvăluind scenarii dramatice despre inundații și pierderi teritoriale, generate de decizii arbitrare luate în birouri, departe de realitatea dureroasă a oamenilor care le-au suportat consecințele. Cine își permite să joace alba-neagra cu siguranța unui întreg popor?
Doina Pană, fostul ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, lansează afirmații tulburătoare: „Datele hidrologice și meteorologice primite atunci arătau clar că deschiderea barajelor nu era necesară.” Mai mult, cifra magică de 13.800 metri cubi pe secundă, convenită internațional pentru astfel de măsuri drastice, nu fusese atinsă. Dar Victor Ponta, de pe propriul piedestal al puterii, a decis să ignore această realitate, susținând că a luat măsuri pentru a salva Belgradul, în timp ce sate din România se scufundau, la propriu, în nepăsare și neglijență.
Un scandal al cifrelor și orgoliilor
Cel mai deranjant aspect este tăcerea complice dintre instituții și lideri. Vicepremierul Liviu Dragnea, conform spuselor lui Pană, coordona „atent” activitățile legate de inundații. Dar unde era vigilența? Cum s-au strecurat decizii de asemenea magnitudine prin rețelele de verificare? Până unde se întinde neștiința – sau mai bine zis, evitarea responsabilității? Doina Pană, șocată de afirmațiile lui Ponta, remarcă ironic că îl admirase odată pe acest lider. Oare această admirație avea mai mult de-a face cu iluziile oferite de funcții decât cu faptele în sine?
Victor Ponta, în colțul său de amintire politică, se aruncă acum în valuri electorale ca un „independent” la prezidențiale. Nimic nu ilustrează tragedia politicii autohtone mai bine decât spectacolul unor elite care își spală păcatele cu promisiuni deșarte și gesturi teatrale menite să confuzeze cetățenii. Când vor înceta aceste jocuri de putere să mai sacrifice bunul simț colectiv și siguranța națională?
România, între manipulare și nepăsare
Privind retrospectiv, nu putem ignora imaginea unui stat captiv între hârtii, directive și egouri supradimensionate. Deschiderea Porților de Fier, dacă a avut loc în termeni discutabili, reprezintă o emblemă a dezordinii generalizate. Nimeni din acea epocă, nici măcar cei trimiși să „monitorizeze alert”, nu pare să fi fost cu adevărat responsabil. Și tocmai aici rezidă tragedia: sufocarea ideii de competență în administrație printr-un morman de interese obscure și calcule meschine.
Cine răspunde pentru gospodăriile distruse, pentru terenurile compromise, pentru panica indusă? Cine are curajul să admită: „Da, am greșit”? Din nefericire, suntem prizonierii unei națiuni în care toată lumea tace atunci când adevărul devine incomod. Iar adevărul este că politica nu ar trebui să fie o arenă haotică în care doar câțiva joacă, în timp ce milioane suferă urmările deciziilor lor catastrofale.
