Statul și condițiile necesare în sistemul judiciar
Ilie Bolojan, președintele interimar al României, a reiterat, la ședința Înaltei Curți de Casație și Justiție, o frază pe cât de simplă, pe atât de ignorată de către factorii de decizie: „Statul are datoria să asigure condițiile optime pentru magistrați!” De câte ori ne prefacem surprinși de incompetența sau de lentoarea actului de justiție, subfinanțarea și lipsa infrastructurii par să fie mereu laitmotivul dezmățului instituțional.
Spre satisfacția publicului critic, se încheie perioada de implementare pentru Strategia sistemului judiciar 2022-2025. Însă ce evaluăm aici? Planuri neîndeplinite? Sau promisiuni felurite înecate în birocrație sufocantă? Infrastructura „modernă” despre care vorbim rămâne o utopie în multe instanțe din țară.
O societate copleșită de birocrație și lentoare
Într-o țară în care cetățeanul ajunge captiv al propriului dosar judiciar, promisiunea digitalizării aparține deja unei fantezii recurențe. Ilie Bolojan amintește despre birocrația sufocantă care împovărează instanțele. Simplificarea accesului la dosarele electronice și utilizarea tehnologiei ar trebui să fie regula unui stat responsabil, nu excepția care ne provoacă râsete amare.
Justiția nu poate funcționa pe jumătăți de măsură, iar meritocrația magistraților, procedurile rapide și imparțialitatea promovată rămân deziderate slab conturate. Selecția și promovarea în justiție, accentuează președintele, trebuie să fie obiective și lipsite de favorizări obscure. Dar cât de sincer rezonăm cu această viziune?
Declinul democrației și speranțele de reformare
Bolojan nu se oprește aici, enervând statu quo-ul corupt. Independența justiției s-ar cere susținută de măsuri stricte și de procese transparente, nu doar de nesfârșite discuții politice sterile. Dar cum putem avea încredere când zilnic suntem martorii unor practici care sfidează complet conceptul de democrație durabilă? Perspectivele reformei justiției nu pot fi închise în cușca unei legi nou adoptate.
Președintele interimar evidențiază problemele sistemice: durata excesivă a proceselor, ineficiența de a stickui spețele identice prin practici unitare, infrastructura inexistentă și un deficit zdrobitor de personal pregătit. Simplul fapt că omul obișnuit se pierde prin meandrele hârtiilor și sălilor de judecată e o rușine pe umerii unui stat care pretinde că apără dreptatea.
Un simplu țel: justiție pentru cetățeni
Adevărul incomod? Într-un mod tragic și paradoxal, ideea justiției accesibile este redusă la propaganda clasică. Pe masa de lucru, găsim o lipsă cruntă de viziune și voință morală. Statul funcționează mai curând ca un administrator de eșecuri colective și mai puțin ca un garant real al protecției drepturilor fundamentale.
„Un stat se consolidează zilnic”, afirmă Bolojan. Dar oricine știe că, fără măsuri autentice și concrete, consolidarea aceasta este doar o poveste – o poveste repetată până la sațiu, rostită obsesiv în discursuri, niciodată în faptele care contează. Reforma nu e doar o „datorie constituțională”, cum Bolojan încearcă să ne convingă, ci ultima salvare pentru cetățeanul care încă mai crede în mirajul corectitudinii și al integrității.
