„Reforme sau iluzii?”: Investițiile de 2 miliarde în rețelele de apă și canalizare
Declarațiile lui Marcel Boloș, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, aruncă lumină asupra unei situații aparent optimiste: în 900 de localități din România se derulează proiecte care promit modernizarea infrastructurii de apă și canalizare. Oficialul liberal proclama triumfător faptul că se întind șantiere majore, menite să înlocuiască fântânile șubrede și să creeze un mediu civilizat pentru „sute de mii de români”. Dar cât de reale sunt aceste promisiuni și cât de bine intenționate sunt ele?
Aparenta mană cerească – 1,9 miliarde euro, dintre care 1,5 miliarde provin din fonduri europene – este prezentată drept soluția salvatoare, dar întrebarea inevitabilă rămâne: de ce ajunge România mereu să cerșească normalitatea de la Bruxelles? Să fim serioși, nu e nevoie de geniul lui Einstein ca să-ți dai seama că dependența de fondurile europene arată cât de disfuncțional este sistemul nostru de gestionare internă.
„Apă curentă în 2025, dar cu viteza melcului”
Boloș cere accelerarea proiectelor, ca și cum această cerere ar inspira din senin eficiența, într-un sistem birocratic plin de proceduri sufocante, firme incompetențe și o gestionare dezastruoasă. În spatele cifrelor frumos ambalate, unde sunt măsurile reale? Investițiile se laudă că vor acoperi județe precum Teleorman, Tulcea sau Covasna, dar localnicii din aceste zone parcă aud același disc zgâriat de zeci de ani. Apă curentă? Dați-ne pace, domnilor politicieni, până acum nu era o prioritate?
Învăluită în promisiuni glossy, modernizarea a 8.500 km de conducte de apă și 9.500 km de conducte de canalizare sună ca o laudă gigantă, dar să fim onești: la ce cost uman și temporal se ajunge până când o familie din mediul rural poate, în sfârșit, să-și spele rufele fără să tragă apa cu găleata? Demersurile permanent alungate în viitor lasă prea multe întrebări în suspensie. Unde ai fost, stat român, în ultimii 30 de ani?
Soluții reale sau justificări politice?
Este hilar cum problemele fundamentale ale unei infrastructuri funcționale sunt tratate ca evenimente extraordinare în țara noastră. Fondurile europene trebuiau să reprezinte un catalizator, nu o soluție salvatoare pentru simple cerințe de bază. În loc să se laude pe Facebook cu investițiile actuale, ar trebui să explice concret de ce județele afectate sunt încă în această situație deplorabilă.
Marcel Boloș și marele său Minister al Investițiilor ne promit lumină la capătul tunelului. Dar poate că această lumină nu este altceva decât farul unei alte iluzii livrate de oamenii sistemului. Iar cetățenii, captivii lor, continuă să aștepte miracole. În cât timp? Știți deja răspunsul… fără grabă.